Pe mine m-a crescut bunica. În zilele ei solare, era cea mai bună prietenă a mea, aveam amândouă același fel de a strănuta, ca pisicile, și când ne puneam pe râs nu mai terminam până noaptea târziu. Îi reciteam cărțile pe care ea le citise demult, era pasionată de surorile Brontё și de Jane Austen, am plâns amândouă pe „Misterele Londrei“ și ale Parisului, pe „Winnetou“ și „Coliba unchiului Tom“. În zilele ei mai puțin bune, eram „tâmpito“ pentru că nu aveam „nici un pic de diplomație“ și mă „înhăitam“ cu toți „derbedeii“.
În ultimele ei zile, în spital, visa cu ochii deschiși și îmi spunea râzând că mă vede cu o aură sclipitoare, într-o grădină minunată. A plecat senină, nu aș fi suportat să știu că se chinuie.
Pentru bunicii din Hospice, nu este la fel de ușor.
Pe 24 mai, împreună cu colegii de la Asociația „We Help“ Sibiu, alerg la Maratonul Internațional, ca să le oferim câteva aparate de aer condiționat, prin proiectul „Aer pentru demnitate“.
Te rog să mă ajuți! Îți mulțumesc!