Target
15 000
RON
19 918 RON

Caragiale față în față cu ROBOTICA

Asociația Prichindeii Caragiale

Support a Runner Runner Registration

Caragiale față în față cu ROBOTICA

Asociația Prichindeii Caragiale

Prin acest proiect ne dorim să cumpărăm kit-uri de robotică și programare. Achiziționarea acestor kituri, care vin în completarea celor existente, ne va permite să acoperim numărul foarte mare de elevi care își doresc să participe la activitățile clubului și pe care în prezent nu-l putem acoperi în totalitate.
Elevilor școlii le-a fost captată atenția în această direcție în anul școlar 2022 - 2024, când a luat ființă Caragiale Code Club. Activitățile gratuite din cadrul clubului sunt adaptate elevilor de ciclu primar și gimnazial ai școlii, având drept scop experiențe de învățare a unor concepte de robotică și programare, sub îndrumarea unor voluntari - părinți specialiști IT, elevi - mentori și dascăli ai școlii.

Asociația Prichindeii Caragiale
Asociația Prichindeii Caragiale

Scopul Asociaţiei „PRICHINDEII CARAGIALE" îl constituie iniţierea de activităţi menite să sprijine Şcoala gimnazială „I.L.Caragiale" Sibiu din punct de vedere financiar, material şi organizațional în orice domeniu de activitate specific învăţământului preuniversitar, reprezentarea intereselor copiilor şi ale părinţilor acestora în relaţia cu autorităţile publice, colaborarea cu instituţii şi organizaţii pentru iniţierea şi promovarea de programe şi proiecte educaţionale, recreative, precum și participarea la demersurile necesare pentru îmbunătățirea condițiilor educaționale legate de spațiul și dotările școlii etc.
În anul 2021 s-a schimbat conducerea asociației și astfel s-a readus la viață activitatea ei. Au fost desfășurate o serie de activități susținute financiar și organizatoric de asociație: drumeții, ședințe de înot, ateliere.
Asociația a derulat cu succes trei proiecte cofinanțate de Primăria Sibiu prin Agenda Educațională:
2021 – Aniversare 60 – Școala Gimnaziala Ion Luca Caragiale Sibiu
2022 – Caragiale în acțiune!
2023 - Hai hui cu Caragiale
2023 - Escaladăm la Caragiale (participarea la Maratonul Internațional Sibiu și îndeplinirea cu succes a obiectivului propus)

În anul școlar 2022 - 2023, odată cu inaugurarea noului corp de clădire al Școlii Gimnaziale “Ion Luca Caragiale” au fost înființate mai multe cluburi din dorința de a diversifica oferta școlară educațională în funcție de specificul colectivului de elevi. Au fost înființate cluburi de lectură, de chitară, de robotică, ateliere de creație, în cadrul cărora elevii au beneficiat de activități practice interactive. Clubul de robotică vine în întâmpinarea nevoii tot mai crescute a elevilor de a explora și de a descoperi moduri inovatoare de învățare prin joacă. Tehnologia nu este doar un instrument util, ci un adevărat catalizator al schimbării în învățământ. De la facilitarea accesului la informație, la personalizarea învățării și stimularea creativității, tehnologia are un potențial enorm de a transforma modul în care predăm și învățăm. Prin participarea la Maratonul Internațional Sibiu 2024 ne dorim să îi impulsionăm și implicăm mai mult și pe elevii din ciclul gimnazial să participe la clubul de robotică prin achiziționarea unor kituri potrivite nivelului lor de vârstă.
Tot ce învață elevii, în cadrul acestui club, este prin descoperire, sunt implicați activ, creativ și se simt permanent motivați.
Atelierul nostru are deja un impact mare asupra comunității școlii și a generat deja efecte pozitive asupra tuturor factorilor implicați: elevi, părinți și profesori. Cu ajutorul proiectului, ne așteptăm să creștem numărul beneficiarilor, în special elevi de gimnaziu care vor participa la aceste ateliere.
Totodată, va spori nivelul de satisfacție al elevilor școlii, care sunt oricum tot mai atrași de educația STEAM, dar și prestigiul școlii, dezvoltându-se și mai mult relația familie - școală - comunitate, prin implicarea directă a părinților.
Obiectivele principale ale proiectului sunt:
• achiziționarea a cel puțin 5 kituri Lego Education Spike Prime și 10 kituri de bază Micro-bit, precum și a 3 roboței de codare Make Block Codey Rocky.
• Implicarea unui număr de aproximativ 350 de elevi ai Școlii Gimnaziale Ion Luca Caragiale în activități de robotică și programare
• Atragerea unui număr de 4 părinți voluntari, specialiști în domeniul IT, dar și a 3 studenți din cadrul Universității Lucian Blaga Sibiu, care să sprijine elevii în procesul de cunoaștere
  1. Activitate Lego Education Spike Prime 04 November 2024 - 02 June 2025

    Inițiere privind concepte de fizica, electronică și programare.Copiii vor lucra în grupe de cate 10 participanți/atelier în cadrul cărora se vor introduce noțiunile de: curent electric, motor electric, baterie, senzor, condiție, buclă, repetiție. În cadrul activității elevii de primar/gimnaziu vor crea roboței folosind noțiunile menționate anterior.(ne propunem 4 ateliere/grupă)

  2. Activitate Micro-Bit 05 November 2024 - 03 June 2025

    Inițiere privind conceptul de programare. Copiii din ciclul gimnazial vor lucra în grupe de câte 15-20 de participanți. Se vor introduce noțiunile: condiție, buclă, repetiție, funcție, variabilă. În cadrul activității, copiii vor crea și rula aplicații pe platforma MIcro-bit folosind noțiunile menționate anterior, ajutându-se de kiturile MIcro-bit.

  3. Robo Rocky 06 November 2024 - 04 June 2025

    Inițiere privind conceptele de robotică și programare în Python. Copiii din ciclul primar vor lucra în grupe de câte 6 participanți în cadrul cărora se vor exersa concepte de bază de programare: condiție, buclă, repetiție, funcție, variabile. În cadrul activității copiii vor scrie și rula algoritmi cu ajutorul roboțelului Make Block Codey Rocky, în Scratch și Python pentru a exemplifica conceptele menționate anterior.

  4. Campanie de strângere de fonduri 01 March 2024 - 01 July 2024

    Pentru a strânge fondurile necesare acestui proiect vom duce o campanie de promovare și de informare, atât pe canalele social-media pe care le deținem, dar și prin participarea la ședințele cu părinții din cadrul școlii.

  5. Coordonarea proiectului 01 March 2024 - 14 November 2024

    Asociația Prichindeii Caragiale, cu ajutorul cadrelor didactice implicate în acest proiect, dar și a părinților voluntari se va asigura de coordonarea și implementarea proiectului prin achiziționarea kiturilor și roboțeilor necesari.

  6. Raportarea proiectului 05 October 2024 - 14 November 2024

    După ce proiectul va fi implementat, iar elevii școlii noastre se vor bucura de extinderea clubului de robotică, vom completa raportul narativ și vom anexa facturile aferente.

Running Icon

285 registered runners

Full Name Race
Eric Campian Runner
Support
Alexandra Popoviciu Runner
Support
Baltes Simion Andrei Runner
Support
Otilia Mot Runner
Support
Bogdana Baltes Runner
Support
David Andrei Bucsa Runner
Support
Bucsa Laura Runner
Support
Ana Mihu Runner
Support
Petru Mihu Runner
Support
Alina Murzea Runner
Support
Giving Icon

137 registered supporters

Supporter Supported Runner Race Amount
Iris Dumitrascu-Baldau Bendis Dumitrascu Baldau 100 RON
Amalia Barleanu Theodor Dascalu 25 RON
Amalia Barleanu Talida Dascalu 25 RON
Amalia Barleanu Dascalu Tania 25 RON
Anonymous DARIUS ANDREI CĂLIN 100 RON
Anonymous Iustin Cosma 100 RON
Anonymous Iustin Cosma 100 RON
Ligia Moldovan Eduard Drebot 100 RON
Cristina Simion Iulia Elena Simion 100 RON
Anonymous Iulia Elena Simion 100 RON
  • Aged 6-10: 200
  • Aged 11-14: 150
  • Total direct beneficiary: 350