Target
30.000
RON
480 RON

Endoscop pentru intubații dificile pentru SMURD Sibiu

Asociația Organizația Voluntarilor SMURD Sibiu

Support a Runner Runner Registration

Endoscop pentru intubații dificile pentru SMURD Sibiu

Asociația Organizația Voluntarilor SMURD Sibiu

SMURD Sibiu aleargă din nou pentru o șansă în plus. În situații critice, precum stopul cardio-respirator sau traumatismele severe, pacienții au nevoie de protezarea căilor aeriene, prin introducerea unui tub traheal care să permită oxigenarea și ventilația lor. Uneori, anatomia pacientului, traumatismul sau edemul fac această manevră extrem de dificilă, prelungind timpul necesar intubării. Un endoscop pentru intubații dificile permite vizualizarea directă a căilor respiratorii și efectuarea intubației rapid și sigur, reducând riscul de complicații și mortalitatea. Prin acest proiect strângem fonduri nu doar pentru acest echipament esențial, dar pentru o șansă reală la viață pentru toți sibienii aflați în cel mai critic moment al vieții lor.

Asociația Organizația Voluntarilor SMURD Sibiu

Asociația “Organizația Voluntarilor SMURD Sibiu” reunește încă din 2012 studenții Facultății de Medicină „Lucian Blaga” Sibiu, care, alături de medicii, asistenții medicali din UPU-SMURD ai SCJUS și subofițerii pompieri ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, activează ca paramedici voluntari (activitatea lor nefiind retribuită) pe ambulanța de Terapie Intensivă Mobilă, SMURD-TIM Sibiu. Asociația noastră are onoarea de a aplica la Maratonul Internațional Sibiu cu al 6-lea proiect, reușind în trecut să doteze ambulanța de Terapie Intensivă Mobilă cu echipamente medicale avansate ce deservesc zilinc populația județului nostru, precum și un manechin de training medical. Membrii asociației iși dedică timpul liber nu doar asigurării permanente a gărzilor în prespital, dar și promovând educația medicală prin susținerea a numeroase cursuri de prim ajutor în grădinițe, școli, licee, facultăți și alte instituții publice ale județului Sibiu. Maratonul Internațional Sibiu este un eveniment important în calendarul asociației, voluntarii noștrii organizând anual campanii de fundraising pentru îmbunătățirea actului medical sibian.

Acest proiect răspunde unei nevoi critice din medicina de urgență: gestionarea rapidă și sigură a căilor aeriene în cazuri severe. În stop respirator, traumatisme majore, șoc sau insuficiență respiratorie, pacienții necesită protezarea căilor aeriene prin intubație. În numeroase situații, această manevră este dificilă din cauza particularităților anatomice, leziunilor, sângerării sau edemului, iar fiecare secundă pierdută crește riscul de hipoxie și leziuni cerebrale. Oricare dintre cetățenii județului Sibiu poate ajunge într-o asemenea situație, unde un astfel de echipament poate face diferența dintre viață și moarte. Endoscopul pentru intubații dificile permite vizualizarea directă a căilor aeriene, reducând timpul până la asigurarea ventilației și crescând rata de succes din prima încercare. Astfel, se reduc complicațiile precum aspirația, trauma căilor aeriene, hipoxia prelungită și necesitatea manevrelor invazive suplimentare, cu impact direct asupra supraviețuirii și recuperării pacientului.
Acest proiect va aduce o schimbare reală în comunitate prin dotarea celei mai avansate ambulanțe din județ cu un echipament de ultimă generație pentru gestionarea căilor aeriene. Endoscopul pentru intubații dificile va permite intervenții mai rapide, mai sigure și mai eficiente în cazuri critice, crescând nivelul actului medical pre-spitalicesc. Comunitatea va beneficia de un standard superior de îngrijire în urgențe majore, cu șanse mai mari de supraviețuire și recuperare pentru pacienți.
Obiectivul proiectului este achiziționarea endoscopului pentru intubații dificile prin mobilizarea comunității în jurul unei cauze comune: îmbunătățirea actului medical prespitalicesc. Prin acest demers, dorim să transformăm solidaritatea publicului în resurse concrete pentru salvarea de vieți, oferind echipajului de Terapie Intensivă Mobilă un instrument modern, care crește precizia și siguranța intervențiilor în cele mai critice momente. Proiectul își propune să consolideze legătura directă între comunitate și SMURD Sibiu, demonstrând că investiția colectivă în tehnologie medicală avansată se traduce în intervenții mai rapide, mai eficiente și mai sigure pentru toți. Astfel, fiecare contribuție devine o parte activă dintr-un sistem de urgență mai performant și mai pregătit pentru orice situație.
  1. Încheierea contractului de furnizare 02 July 2026 - 15 September 2026

    Negocierea prețului și finalizarea detaliilor contractului de furnizare cu firma producătoare a endoscopului.

  2. Achiziționarea propriu-zisă 15 September 2026 - 15 November 2026

    Primirea si achitarea endoscopului.

  3. Prezentarea endoscopului 15 November 2026 - 01 December 2026

    Prezentarea endoscopului și a funcțiilor acestuia medicilor, asistenților și voluntarilor SMURD Sibiu pentru familiarizarea acestora cu noul echipament

  4. Punerea în funcționare a endoscopului 15 November 2026 - 31 December 2026

    Dotarea Ambulantei de Terapie Intensivă Mobilă cu endoscopul pentru intubații dificile, pentru a fi folosit la cazurile la care se pretează.

Running Icon

9 registered runners

Full Name Race
Florin Ioan Ani Runner
Support
Ilinca Maria Furtuna Runner
Support
Dragos Furtuna Runner
Support
Velislava Moroz Runner
Support
Razvan Popa Runner
wenglor 10K 10. km
Support
Horatiu Joarza Runner
Support
Bogdan Alexandru Fofelzan Runner
Support
Radu Dobra Runner
wenglor 10K 10. km
Support
Narcisa-Melisa Alexandrescu Fundraiser
Support
Not found Icon

No results found

  • Target group: Grupul țintă al proiectului îl reprezintă pacienții aflați în situații critice, care necesită intervenții rapide pentru asigurarea căilor aeriene. Practic oricare dintre rezidenții județului Sibiu poate ajunge, la un moment dat, într-o astfel de situație, în care fiecare secundă contează. Implicarea întregii comunități sibiene – prin conștientizare, susținere și promovarea proiectului – este esențială pentru mobilizarea publicului și atingerea obiectivului de finanțare. Participarea activă a colectivului sibian transformă acest demers într-un efort colectiv pentru un sistem de urgență local mai sigur și mai performant.
  • Aged 0-5: 100
  • Aged 6-10: 100
  • Aged 11-14: 100
  • Aged 15-18: 200
  • Aged 19-25: 300
  • Aged 26 to 64: 300
  • Aged 65+: 200
  • Total direct beneficiary: 1300
  • Indirect Beneficiaries: Socitetatea civilă a județului Sibiu (aproximativ 450.000 de persoane), deoarece viața oricăruia dintre locuitorii județului Sibiu ar putea fi salvată de diferența pe care o va face acest endoscop în calitatea actului medical prespitalicesc, având astfel oportunitatea de a fi reintegrat atât în propria familie cât și în societate în general.