Target
79 268
RON
186 933 RON

STOP CANCER STIGMA - Centrul de suport oncologic Sibiu

Asociația Sus Inima

Susține Alergător Înscrie Alergător

STOP CANCER STIGMA - Centrul de suport oncologic Sibiu

Asociația Sus Inima

Prin continuarea funcționării în comunitate a Centrului de suport oncologic Sibiu, Sus Inima Oncology asigură cadrul în care pacientul sau aparținătorul să se simtă în siguranță și înțeles, și în care să primească sprijin pe mai multe nivele: medical, social, psihologic, material. În anul 2023, Centrul de suport oncologic Sibiu a avut peste 570 de beneficiari de servicii, care au avut în total mai mult de 700 de întâlniri cu specialiștii centrului. În anul 2024, ne propunem creșterea capacității în scopul creșterii numărului de beneficiari ai serviciilor centrului. Confruntarea cu cancerul este o provocare. Alătură-te nouă în demersul de îmbunătățire a vieții celor afectați de cancer! STOP CANCER STIGMA.

Asociația Sus Inima
Asociația Sus Inima

Asociația SUS INIMA este o organizație de caritate nonguvernamentală, înființată în Sibiu, cu scopul sprijinirii persoanelor afectate de cancer, atât a celor diagnosticate, cât și a familiilor și îngrijitorilor lor.
Prima inițiativă a asociației a fost dezvoltarea Centrului de suport oncologic Sus Inima. Treptat, în Sibiu am reușit să deschidem două Case Sus Inima, unități de cazare temporară în care oferim beneficiarilor o masă caldă pe zi și cazare care include accesul la dormitoare, băi, o bucătărie și o grădină exterioară complet mobilate și dotate cu toate cele necesare.
În prezent, prin adaptarea continuă a ofertei noastre de servicii pentru beneficiari și prin ancorarea puternică în realitatea nevoilor acestora, am hotărât transformarea uneia din Casele Sus Inima în centru de zi de tip centru de sprijin, în care pacienții oncologici pot veni în timpul unui program generos pentru diferite activități curente, dar atât de necesare: informare, socializare, asistență în depunerea de dosare la diverse instituții, consultanță din partea unor specialiști (nutriționist, asistent social, psiholog), întâlniri sau doar petrecerea timpului într-un loc plăcut.

Centrul de suport oncologic oferă un cadru specializat unde pacienții se pot simți înțeleși și sprijiniți de către specialiștii SIO (medic, asistent social, psihologi, navigator oncologic). Centrul oferă informații și educație despre boală și tratament, îmbunătățind astfel înțelegerea și gestionarea bolii. De asemenea, furnizează servicii de consiliere psihologică și suport emoțional, ajutând pacienții să facă față stresului și anxietății asociate cu diagnosticul și tratamentul cancerului.
Creșterea numărului de beneficiari ai centrului de suport oncologic necesită resurse suplimentare pentru a oferi sprijin medical, social, psihologic și material, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții și abordarea holistică a pacienților și familiilor acestora în timpul luptei cu boala.
Centrul de suport oncologic Sibiu servește ca un hub al diverselor inițiative terapeutice și sociale pe care le dezvoltăm, din dorința de a deservi în mod eficient nevoile pacienților afectați de cancer. Astfel, pe parcursul anului 2024, vom continua să oferim consiliere prin navigatorul oncologic și asistentul social, second opinion, nutriție, terapii, dar și prilej de întâlnire și socializare. În plus, centrul va fi punctul de diseminare a campaniei STOP CANCER STIGMA, el adăpostind mai multe evenimente de-a lungul anului. Un numărul mai mare de beneficiari ai centrului vor avea acces așadar în 2024 la mai multe servicii, atât ca număr, cât și ca tip.
Obiectiv general: continuarea funcționării Centrului de suport oncologic Sibiu și în anul 2024, prin cofinanțarea unei părți din costurile asociate acestuia din fondurile strânse prin Maratonul Internațional Sibiu și prin intermediul campaniei STOP CANCER STIGMA.
Obiective specifice:
1. creșterea numărului de beneficiari de servicii ale Centrului de suport oncologic la o medie de 60 de beneficiari/lună pe parcursul anului 2024.
2. creșterea numărului de întâlniri cu specialiștii Centrului la o medie de 70 de întâlniri/lună pe parcursul anului 2024.
  1. Grup de sprijin 01 August 2024 - 30 November 2024

    Desfășurarea întâlnirilor grupului de sprijin oncologic pe perioada de desfășurare a proiectului

  2. Grup de terapie prin artă 01 August 2024 - 30 November 2024

    Desfășurarea întâlnirilor grupului de terapie prin artă pe perioada de desfășurare a proiectului

  3. Asistență socială 01 August 2024 - 30 November 2024

    Consiliere în asistență socială și sprijin în probleme administrative/birocratice pe perioada de desfășurare a proiectului

  4. Nutriție 01 August 2024 - 30 November 2024

    Consiliere în nutriție pe perioada de desfășurare a proiectului

  5. Second opinion 01 August 2024 - 30 November 2024

    Oferirea de second opinion medicală pe perioada de desfășurare a proiectului

  6. Psihoterapie 01 August 2024 - 30 November 2024

    Desfășurarea întâlnirilor de psihoterapie unu la unu și de grup pe perioada de desfășurare a proiectului

  7. Navigare oncologică 01 August 2024 - 30 November 2024

    Navigarea și consilierea pacienților și/sau aparținătorilor pe perioada de desfășurare a proiectului

Running Icon

1039 alergători înscriși

Alergător Cursă
Matteo Rapp Alergător
Susține
Florin Boruga Alergător
Susține
Elena Concioiu Alergător
Susține
Manuela Ionitoaie Fundraiser
Susține
Alexandru-Andrei Haraga Alergător
Susține
Dalia Amelia Concioiu Alergător
Susține
Simona Roxana Rottler Alergător
Susține
Mihaela Murgan Alergător
Susține
Anca Radu Alergător
Susține
Cristina Ioana Huja Alergător
Susține
Icon

1085 susținători înregistrați

Susținător Alergător susținut Cursă Sumă
Iulian Marie Carmen Chindris 320 RON
Anonymous Maria Magdalena Marcovici 200 RON
Joyson Safety Systems Carmen Chindris 4 443 RON
Anonymous Constantin Necula 550 RON
COSMIN VASIU Ghizela Vonica 25 RON
Sebastian Ivan Ciprian Grecu 250 RON
Ciprian Ciocan Virgil Balibanu 149 RON
Ciprian Ciocan Andreea Simionas 100 RON
Anonymous Sarcau Ema 1 000 RON
Anonymous Monica Botezan 1 000 RON
  • Grupul țintă: Grupul-țintă al proiectului îl constituie în primul rând pacienții oncologici și aparținătorii lor. Aceștia reprezintă rațiunea existenței centrului de suport oncologic, ei transformându-se în beneficiari direcți odată ce trec pragul centrului.
    În plus, grupul-țintă al tuturor activităților Sus Inima Oncology îl reprezintă, atât din punct de vedere al prevenției cât și al demersurilor noastre de destigmatizare a diagnosticului oncologic, cât mai mulți membri ai comunității.
  • Vârsta 19-25: 2
  • Vârsta 26-64: 64
  • Vârsta 65+: 17
  • Total beneficiari direcți: 83
  • Beneficiarii indirecți: Familia extinsă a beneficiarilor (pacienți oncologici și aparținători), precum și comunitatea în ansamblu vor fi beneficiarii indirecți ai activității Centrului de suport oncologic Sibiu.
    Numărul estimat al beneficiarilor indirecți: 7000 de persoane.